Arhive lunare: octombrie 2014

Cât de darbyşti sunt creştinii după Evanghelie?

           În deceniile doi şi trei ale secolului XIX, în Dublin, Bristol şi Plymouth au apărut grupuri de credincioşi care au înfiinţat Mişcarea Frăţească. Mai apoi aceasta s-a extins în Europa, mişcare în care îşi au rădăcinile şi creştinii după Evanghelie din România. Dintre pionieri amintim pe Edward Cronin, Anthony Norris Groves, John Gifford Bellett, Henry Craik, George Müller, Lord Congleton, John Nelson Darby,  ş.a.

            În discuţii cu terţe persoane aud des asocierea creştinilor după Evanghelie cu Darby. Motivaţiile le găsim fie la lipsa unor informaţii mai clare, fie propagarea unor legende nedocumentate. Mi-am pus pun întrebarea, la care încerc să creionez un răspuns, cât de darbyşti suntem noi, sau cât de mare este influenţa învăţăturii lui J.N. Darby în Bisericile Creştine după Evanghelie din România?

            Dintru-nceput trebuie subliniat că pentru creştinii după Evanghelie fondatori ai Mişcării Frăţeşti, precum şi doctrinari ai acesteia, sunt Anthony Groves şi George Müller. Iar faptul că noi am primit Cuvântul prin misionari elveţieni e de o mare însemnătate. În 1837 când Darby ajunge în Elveţia romandă (vorbitoare de limbă franceză) existau deja Adunări Frăţeşti de sine stătătoare, înfiinţate concomitent şi autonom faţă de cele din Marea Britanie. Legat de acest aspect, Fares Marzone susţine că, deşi iniţial Darby a fost bine primit în aceste Adunări, „presbiterii lor au descoperit că nu aveau aceleaşi păreri în puncte majore şi au luptat cu putere împotriva influenţei sale (a lui Darby, n.a.)”. Din cadrul adunărilor noastre, Silviu Cioată sublinia „înaintaşii noştri, nu au împărtăşit doctrina lor (a darbyştilor, n.a.) şi nici nu au întreţinut vreo legătură cu ei, ci au avut legături strânse, cu fraţii deschişi din Anglia cum a fost George Müller, E.H. Broadbent sau cu cei din Elveţia: Berney, Aubert, apoi Perret, etc., ori cu cei din Germania, mai ales cu Şcoala Biblică din Wiedenest”.

            Prin urmare, vom supune atenţiei câteva asemănări şi deosebiri între Darby cu Adunările darbyste, pe de-o parte, şi Bisericile Creştine după Evanghelie din România, de cealaltă parte.

            Asemănări:

  1. Prima asemănare este legată de dispensaţionalismul premilenist, promovat de Darby şi popular în rândurile Adunărilor Frăţeşti. Acesta presupune Răpirea Bisericii înainte de Necazul cel Mare şi Mileniul literal pe pământ.
  2. O altă asemănare, cel puţin în anumite părţi, este libertatea de contribuţie la zidirea credincioşilor a oricărui frate din Adunare. Darby s-a împotrivit vehement oricăror forme de clericalism. Susţinea cu tărie că Duhul Sfânt conduce lucrarea în Adunare. Pluralitatea lucrătorilor este o caracteristică şi a creştinilor după Evanghelie în România.

            Deosebiri:

  1. Deosebirea radicală este în privinţa botezului. Darby a promovat şi susţinut botezul casei, în timp de Groves, Müller şi ceilalţi susţineau botezul credinţei. Cine citeşte Scrisori despre botez ale lui Darby, recent retipărite în limba română, îşi poate forma clar o părere despre poziţia intransigentă a lui Darby pentru botezul casei credinciosului, asta presupunând botezul pruncilor celui credincios. Darby nu susţinea botezul tuturor copiilor, ci cei ai credincioşilor De cealaltă parte, creştinii după Evanghelie încă de la început au susţinut botezul credinţei, în urma întoarcerii la Dumnezeu. Primul botez a avut loc în 1901 în Bucureşti, efectuat de Francis Berney. Iar Adunările Deschise practică tot botezul credinţei.
  2. A doua diferenţă este în privinţa Cinei Domnului. Aceasta a dus şi la cele două ramuri ale Mişcării Frăţeşti: Exclusiviştii şi Deschişii. Deşi iniţial Darby susţinea că la Frângerea Pâinii trebuia să fie primit oricine este primit de Domnul Cristos, mai târziu a renunţat la acest lucru. După „schisma frăţească” din 1848 Darby a interzis credincioşilor din adunarea sa să mai aibă părtăşie cu adunările Betesda şi Ghedeon, unde erau Müller şi Craick. Ei nu acceptă la Frângerea Pâinii decât pe cei în părtăşie cu ei. Creştinii după Evanghelie însă primesc la Masa Domnului şi credincioşi din alte adunări.
  3. Rolul femeii în Adunare este iar un motiv de diferenţă între noi şi darbyşti. În adunările darbyste, textul „femeia să tacă în adunare” este luat adliteram şi surorile nu au dreptul să se roage sau să spună ceva în întâlnirile adunării. În Bisericile Creştine după Evanghelie, surorile se roagă în adunările de rugăciune (în unele zone chiar şi la timpul de mulţumire de duminică dimineaţa), pot cânta sau spune poezii. Într-o scrisoare din 1956, Florea Moisescu scria „în ce mă priveşte, eu regret să aud pe surori atât de puţin rugându-se în adunările de rugăciune în comun”.
  4. O ultimă diferenţă pe care o mai dau este rânduiala în Adunare. Am văzut că Darby susţinea că Duhul Sfânt e cel ce conduce şi trebuie să conducă lucrarea în Adunare. Prin urmare nu există Sfat de Fraţi, Comitet de Presbiteri, sau orice altă formă de genul acesta. Şi cei care iau parte la Cuvânt, nu o fac după o programare sau o discuţie preliminară, ci în mod liber, nefiind ceva aranjat. În Bisericile noastre, pe de altă parte, există Sfat de Fraţi, există o rânduială internă şi-o rânduială la Cuvânt.

După aceste puncte, sumar prezentate, putem concluzia fără să greşim că Bisericile Creştine după Evanghelie din România, deşi au fost şi sunt influenţate de doctrina promovată de J.N. Darby, nu pot fi numite darbyste şi nici urmaşe ale acestuia. În acelaşi timp nu neg importanţa scrierilor lui Darby, cât şi utilitatea lor.

Am socotit necesar lămurirea şi acestor aspecte, tocmai pentru a ne cunoaşte mai bine identitatea, şi cunoscând-o să ne-o asumăm.

Reclame
Categorii: Articole | 8 comentarii

George Muller şi orfelinatele

george muller articol 660

George Müller a fost un tânăr german din înalta societate care L-a cunoscut pe Cristos și s-a dedicat lucrării Lui. Misiunea lui a fost să salveze orfanii de la o viață crudă. El a reușit într-adevăr – nu doar că i-a salvat, dar le-a și purtat de grijă, i-a hrănit și i-a educat. Costurile unei asemenea lucrări erau enorme. Cu toate acestea, într-un mod extraordinar, nu a fost nevoie să ceară niciodată nimănui bani, ci s-a rugat, iar Domnul a purtat de grijă. Copiilor nu le-a lipsit niciodată nici o masă, el purtând de grijă la peste 2000 de copii în timpul vieții sale.

Copiii străzii nu sunt o noutate, au existat dintotdeauna. Societatea de astăzi încearcă să îi ajute, însă în urmă cu 200 de ani, în ţări precum Anglia, erau trataţi precum paria societăţii. Orfanii erau forţaţi să trăiască din cerşit sau furt. În oraşul Bristol, George Müller avea să schimbe destinul a mii de astfel de vieţi…

george muller 250George Müller a avut o tinereţe agitată. Dragostea de băutură şi femei l-a determinat să fure bani chiar şi de la familie şi prieteni apropiaţi. Însă la facultate a ajuns să-L cunoască pe Hristos și a fost mântuit. A început să studieze intens Scripturile şi să predice, visând să devină misionar. În 1829, s-a mutat din Germania în Anglia, unde l-a întâlnit pe Henry Craik, o întâlnire care avea să îi schimbe destinul. Acest pastor i-a povestit despre credinţa unui medic stomatolog care împreună cu soţia lui au vândut posesiunile şi au dăruit banii săracilor. Mai mult decât atât, acest medic a renunţat la cabinetul lui profitabil de stomatologie şi a plecat ca misionar în Bagdad fără nici un ban, doar având credinţă că Dumnezeu le va purta de grijă. Müller a fost profund marcat de acest exemplu de credinţă şi s-a hotărât să trăiască o astfel de viaţă.

La scurt timp s-a căsătorit cu Mary, sora lui Henry. Împreună au hotărât să trăiască prin credinţă şi să spună despre nevoile lor doar lui Dumnezeu, un pas curajos pe care mulţi l-ar considera neînţelept. Chiar şi atunci când cineva din biserică îl intreba daca are nevoie de bani, el nu răspundea ci lăsa ca Dumnezeu să îi convingă de lucrul acesta. Dumnezeu îşi arăta credincioşia de fiecare dată.  Familia Müller s-a mutat în Bristol pentru a-l ajuta pe Henry în slujire. Cei doi au înfiinţat Institutul de Studiere a Scripturii cu scopul de a distribui Scriptura, a susţine misiunea din jurul lumii, pentru organizarea de şcoli duminicale zilnice pentru copii şi adulţi şi pentru a oferi acces copiilor săraci în aceste şcoli.


Continuarea aici

Categorii: Articole | Lasă un comentariu

Adunările Frăţeşti din România şi misiunea transculturală

            Misiunea şi evanghelizarea este mandatul încredinţat de Domnul Cristos Bisericii Sale, pentru a răspândi mesajul Evangheliei până la marginile pământului (Matei 28:18-20, Marcu 16:15-16, Faptele Apostolilor 1:8). Acest mandat include predicarea, facerea de ucenici şi botezarea. Bisericile s-au multiplicat prin acest procedeu, fapt dovedit de-a lungul secolelor. Astfel, prin acelaşi mandat, Evanghelia a ajuns şi în ţara noastră.

            Adunările Frăţeşti (Creştine după Evanghelie) din România sunt rodul misiunii fraţilor din Elveţia, Anglia, Scoţia şi Germania, care au ascultat de porunca Domnului Isus. Influenţa acestor misionari depinde de la zonă la zonă. Preponderent aceştia au activat în Transilvania, unde au găsit o populaţie deschisă şi tolerantă. Datorită misiunii lor, acolo s-au înfiinţat atât adunări române cât şi etnice.

            Ca rod al unei lucrări misionare, adunările române au avut la rândul lor pe inimă misiunea, fiind susţinătoare chiar a misiunii externe, numită astăzi transculturală. În perioada interbelică, revista adunărilor noastre se numea Creştinul, predecesoarea revistei Calea Credinţei, care avea o „pagină misionară” cu ştiri şi informaţii atât din Europa, cât şi din celelalte continente. În condiţiile epocii, fără internet şi viteza informaţiei de acum, e impresionant că erau la curent cu lucrarea misionară mondială.

            Tot în cadrul amintitei reviste apar, e drept că nu foarte des, informaţii despre strângerea de fonduri în adunări pentru ceea ce se numea atunci „misiunea printre păgâni şi mahomedani”. Vom vedea mai jos trei exemple, pe care le consider suficiente şi sugestive totodată pentru a reliefa aceste demersuri.

            Primul exemplu îl găsim într-un articol din 1934 ce prezintă situaţia anului precedent. Astfel aflăm că din donaţiile strânse special pentru misiune de către adunările române, în luna aprilie, s-au trimis bani fratelui M. A. Lamb, misionar în Tabarut (Africa de Nord), iar în octombrie, fratelui Fritz Blanc, misionar în Ban-Lao (Indo-China franceză), fratelui W. Brugger, misionar în Keng-Kok (Indo-China franceză), şi surorii Bosshard R., misionară în Chenijuan-Kwei (China). Un amănunt din acel articol arată dorinţa credincioşilor români de a fi parte la misiunea mondială: „În ianuarie 1934 s-a primit la Red[acţie], din partea adunării din C. un dar de 900 lei pentru negrii din Africa. Jumătate din această sumă este produsul vânzării unei chitare, dăruită în acest scop.” Iată aşadar la ce sacrificii apelau credincioşii români pentru a susţine misiunea mondială. Cu siguranţă ştiau că cine ajută un misionar va primi răsplata unui misionar (cf. Matei 10:41).

            Al doilea exemplu îl găsim în acelaşi număr al revistei, unde sunt redate câteva extrase din scrisoarea fratelui misionar H. G. Lamb către un frate din Bucureşti, căruia nu i se dă numele, din care menţionăm câteva rânduri pentru a vedea bucuria pe care o simţeau acei credincioşi la sprijinul românilor: „Am fost foarte mişcaţi de scrisoarea dv. şi de darul adunării din B[ucureşti]. Spuneţi, vă rugăm, acestor scumpi prieteni în Domnul, cât de mult le suntem recunoscători pentru iubirea lor şi pentru interesul lor în lucrul Domnului aici în Kabilia (Algeria). Domnul, în harul Său, îi va răsplăti El însuşi. Suntem foarte îmbărbătaţi la gândul că avem alţi prieteni în Domnul cari îşi aduc aminte de noi în rugăciunile lor şi cari au pe inimă pe sărmanii noştri Kabili (triburi mahometane, Red.)”. În continuare fratele prezintă şi veşti din lucrarea de acolo. După scrisoare, fratele Florea Moisescu, redactorul revistei, specifica faptul că „fratele nostru este actualmente suferind”, cerând credincioşilor să se roage.

            Cel de-al treilea exemplu îl extragem din două articole din anul 1936. Din primul aflăm că s-au trimis donaţii fratelui J. A. Clarke, misionar în Elisabethviille, Katanga, Africa. Iar din al doilea reiese să s-au trimis donaţii către patru fraţi care lucrau ca misionari printre musulmanii din Bulgaria, şi anume Herm, Heinke, Zinser şi Grossen.

            Pe lângă strângerea de fonduri, după posibilităţile vremii şi-ale adunărilor, credincioşii erau încurajaţi şi să se roage pentru lucrarea misionară. Spre exemplu, în 1938, în cadrul săptămânii anuale de rugăciune mondială, două zile au fost consacrate rugăciunii pentru misiune. Astfel, la întâlnirea de joi seara adunările au fost motivate să se roage pentru „lucrarea misionară printre păgâni şi mahomedani”, iar sâmbătă pentru „lucrul Domnului la noi şi printre evrei”. Este demn de remarcat că într-o Europă unde extremismul de dreapta şi antisemitismul erau în floare, fapt ce a culminat cu atrocităţile din Cel de-al doilea Război Mondial, adunările creştine după Evanghelie se rugau pentru evrei şi pentru lucrarea din mijlocul lor.

            În perioada comunistă nu găsim că aceste demersuri ar mai fi continuat. Din lipsa unor informaţii mai exacte mă abţin să emit ipoteze care ar putea fi greşite. Din ceea ce s-a păstrat, până în anii ’70 nu au existat relaţii externe între adunările române şi altele din afara ţării. Au început uşor să se stabilească relaţii cu adunări similare din blocul comunist, şi s-a trecut apoi şi la alte ţări europene.

            Făcând un arc peste timp, într-o opinie personală, aceste acţiuni vin să prefaţeze de fapt târziu înfiinţata Agenţie Kairos, pentru misiunea transculturală. La viziunea unor fraţi, aceasta a apărut în 2007, cu sediul la Suceava, extinzându-se, prin birouri zonale, în doar câţiva ani la nivel naţional. Prin lucrarea agenţiei, din adunările noastre, şi nu numai, sunt acum pe câmpul de misiune mai mulţi misionari, fie singuri, fie cu familii. S-ar spune, fără să greşim, că au început şi creştinii după Evanghelie să resimtă chemarea misiunii de dincolo de cultura noastră. Cum spune şi motto-ul Agenţiei: „Acum este timpul potrivit pentru România!”.

            Am văzut mai sus că adunările frăţeşti au susţinut lucrarea misionară, fiind la rându-le rodul unei astfel de lucrări. Motivate de mandatul încredinţat de Domnul Isus Bisericii Sale au dorit şi au reuşit să fie parte la Marea Trimitere, realitate existentă şi în prezent! Fie ca Domnul să ne înflăcăreze tot mai mult şi în continuare pentru misiunea transculturală, mai ales în aceste vremuri când oportunităţile şi resursele s-au înmulţit.

Categorii: Articole | 1 comentariu

Creştinii după Evanghelie – 115 ani în România (10)

(10) – Cărţi despre creştini după Evanghelie

Ieremia Rusu, Cine sunt creştinii după Evanghelie? Curente teologice care au influenţat doctrinele specifice ale Bisericilor Creştine după Evanghelie din România în perioada interbelică şi comunistă, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 2011, 360 p. 

 Bogdan Emanuel Răduţ (ed.), Din istoria creştinilor după Evanghelie. Culegere de documente, Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2013, 232 p.

Click pentru cumpărare:
Bogdan Emanuel Răduţ (ed.). Documente şi acte normative privind Biserica Creştină după Evanghelie din România, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2014, 112 p.

Categorii: Cărţi | Lasă un comentariu

Creştinii după Evanghelie – 115 ani în România (9)

(9) – Cărţile de cântări ale creştinilor după Evanghelie (2)

 Carte de cântări a creştinilor după Evanghelie (legată sau broşată)

Pe drumul credinţei, ediţia fără note

Pe drumul credinţei, ediţia cu note

Categorii: Imnologia | Lasă un comentariu

Creştinii după Evanghelie – 115 ani în România (8)

(8) – Cărţile de cântări ale creştinilor după Evanghelie (1)

O primă carte de cântări a apărut, prin contribuţia lui Johann Bührer, în 1902 într-un tiraj de 50 exemplare şi numită Buna Vestire.

***

În 1906 apare o nouă carte de cântări, de data aceasta pe note, numită Cântările Bunei Vestiri.

****

În 1933, după muncă intensă, a apărut cartea de cântări de note Pe drumul credinţei. Realizatorul a fost profesorul de muzică Carol Martel.

N.B. Nu deţin încă fotografiile cărţilor.

Categorii: Imnologia | Lasă un comentariu

Creştinii după Evanghelie – 115 ani în România (7)

(7). Cărţi de istorie şi doctrină (anii ’90)

Alfred Kuen, Slujiri în Biserică, Editura Cahiers Emmaus, seria Ekklesia, 1992, 259 pag. 

Alfred Kuen, Daruri pentru slujireEditura Cahiers Emmaus, seria Ekklesia, 1992, 182 pag.

 Alfred Kuen, Pentru ce Biserica?Editura Cahiers Emmaus, seria Ekklesia, 1992, 92 pag.

N.B. Cărţile sunt traduse de Victor şi Blanche Dumitrescu-Perret şi sunt apărute sub egida Uniunii Cultului Creştin după Evanghelie.

Categorii: Cărţi | Lasă un comentariu

Creştinii după Evanghelie – 115 ani în România (6)

(6) – Cărţi de istorie şi doctrină (anii ’80)

E.H. Broadbent, Drumul Bisericii, Bucureşti, 1980, 365 pag.

 (traducere Constantin Pascu, o istorie a Bisericii, se pare că au fost doar 100 exp.)

5dff4-2011-01-162b21-58-32_0007

Petru Răşcanu, Învăţătura Domnului Isus, Bucureşti, 1981, 312 pag.

(comentariu la Predica de pe Munte)

254b5-2013-03-1911-13-28_0004

Andrew Murray, Perdeaua Sfâşiată sau Gânduri asupra cărţii Evrei, Bucureşti, 1986, 440 pag.

(traducere Victor Romaniuc)

3ce4a-2011-01-162b22-01-30_0007

Categorii: Cărţi | 2 comentarii

Creştinii după Evanghelie – 115 ani în România (5)

(5) – Cărţi de istorie şi doctrină (anii ’70)

Alexandru Panaitescu, Concordanţa Biblică, 1973, 1208 pag.

 369cd-2012-04-062b15-49-47_0060

***, Mielul lui Dumnezeu, Bucureşti, 1975, 47 pag. (Explicaţii la Isaia 53)

 37925-mielul

***, Despre Duhul Sfînt, Bucureşti, 1976, 120 pag. (Persoana şi Lucrarea Duhului Sfânt)

66fc8-duhul

Petru Răşcanu, Lecţiuni Biblice, Bucureşti, 1977, 370 pag. (doctrina şi morala Adunărilor)

42f76-2012-04-062b15-51-13_0061

Petru Răşcanu, Comentarii la Evanghelia după Matei, vol.I şi II, Bucureşti, 1979, 833 pag.

4b733-2011-01-162b22-00-09_0008effaa-2011-01-162b22-00-09_0008a

Categorii: Cărţi | Lasă un comentariu

Creştinii după Evanghelie – 115 ani în România (4)

(4) – Revistele creştinilor după Evanghelie în comunism şi postcomunism

Începând cu ianuarie 1949 revista oficială a creştinilor după Evanghelie este Calea Credinţei. Revista este existentă şi astăzi. De-a lungul anilor apariţia a suferit mai multe tiraje, cu o frecvenţă diferită. În anumiţi ani apărea un număr la 2 luni, în alţii la 3 luni, iar în alţi ani la 4 luni. De revistă s-au ocupat mai multe persoane, iar acum aceasta apare sub îndrumarea Comitetului Executiv al Uniunii.
 Nr 393 Martie 2014 web_001
Comunitatea Creştină după Evanghelie Suceava a realizat o revistă proprie comunităţii, dar cu răspândire naţională, numită Ecouri Creştine. Primul număr a apărut în ianuarie 1998. Momentan este întreruptă publicarea ei.
cddcc-ecouri
Categorii: Reviste | Lasă un comentariu

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.