Protestanţi sau neoprotestanţi? Cine sunt creştinii după Evanghelie

În vremurile noastre tulburi este cel mai important să-ţi cunoşti identitatea, să ţi-o însuşeşti şi să lupţi pentru ea. Dar cum să o cunoşti astăzi într-un ecumenism galopant? Creştinismul contemporan, atât de fragmentat, oferă o gamă largă de biserici şi mişcări religioase încadrate, să spunem, în trei paliere generale: biserici istorice, biserici protestante, secte sau mişcări creştine. Fiecare are specificul ei şi particularităţile care o definesc. Unde îi încadrăm pe creştinii după Evanghelie? O întrebare la care vom căuta să găsim un răspuns şi totodată vom încerca să le aşezăm locul corect în istoria creştinismului la români.

Sfârşitul Evului Mediu în Europa (sec. XVI-XVII) a adus Reforma şi protestantismul pe harta dinamico-religioasă a lumii. Astfel au apărut Martin Luther (1483-1547) şi lutheranismul în Germania, Jean Calvin (1509-1564) şi calvinismul în Elveţia, Henric al VIII-lea (1491-1547) şi anglicanismul în Anglia, Urlich Zwingli (1484-1531) şi reformaţii elveţieni tot în Elveţia ş.a. Toţi aceştia, alături de predecesorii lor, ca Jan Hus sau John Wycliffe, şi cei de după ei, s-au opus Bisericii Catolice nemulţumiţi de dogmele şi practicile ce se desfăşurau în sânul ei. Pentru protestul lor li s-a dat numele generic de protestanţi. Important de semnalat aici e că nu a existat o reformă asemănătoare faţă de Biserica Ortodoxă. Principiile dogmatice ale Reformei au fost: sola gratia (doar harul), sola fide (doar credinţa), sola Scriptura (doar Biblia), soli Cristus (doar Cristos) şi soli Deo gloria (doar Domnului slavă). Bineînţeles că răspândirea Reformei protestante a cuprins şi Ţările Române, în special Transilvania. Aceasta a influenţat decisiv atât spiritualitatea cât şi cultura şi civilizaţia românilor. În România, pentru că ne referim la spaţiul nostru, Biserici protestante oficiale, conform Secretariatului de Stat pentru Culte, sunt Biserica Reformată, Biserica Evanghelică C.A., Biserica Evanghelică Lutherană, Biserica Unitariană. Mai sunt cunoscute şi va biserici protestante magisteriale.

Dacă aceştia sunt protestanţii, cine sunt neoprotestanţii? După o definiţie dată de George Hancock-Ştefan neoprotestantismul „este un termen dat în România baptiştilor, nazarinenilor, penticostalilor, creştinilor după Evanghelie şi adventiştilor de ziua a şaptea. Termenul sugerează faptul că aceştia nu au venit în România odată cu bisericile Reformată şi Lutherană.” Dat de către cine? Autorităţile statului român au dorit separarea acestor noi biserici de vechile biserici protestante. Prin urmare, Secretariatul de Stat pentru Culte recunoaşte în România ca neoprotestanţi Biserica Baptistă, Biserica Creştină după Evanghelie, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, Biserica lui Dumnezeu Apostolică (Penticostală) şi Biserica Evanghelică Română. Acestea au apărut în ţara noastră în perioada cuprinsă între jumătatea sec. XIX şi începutul sec. XX.

Termenul „neoprotestant” dat creştinilor după Evanghelie este impropriu, pentru că aceştia s-au numit şi se numesc credincioşi evanghelici. Ca să nu mai spunem aici, că acest termen (neoprotestant) de fapt a definit teologia liberală din Germania. Iar teologia liberală este împotriva învăţăturilor sănătoase ale Bibliei. E clar că autorităţile nu au avut aceste considerente atunci când ne-au încadrat aici, dar la noi s-a împământenit acest termen şi nu prea ai cum să-l schimbi.

Apăruţi în 1899, creştinii după Evanghelie au avut o evoluţie dinamică aparte atât în interbelic cât şi în comunism. Numiţi peiorativ sectanţi, anarhişti, ilegalişti, pocăiţi, eretici ş.a., autorităţile au încercat prin diverse metode să desfiinţeze acest cult, dar n-au reuşit. Încadrarea lor, cum spuneam, la neoprotestanţi vrea să dovedească faptul că au un statut oficial în ţara noastră. Însă criteriul de încadrare este unul temporal şi regăsit doar în spaţiul nostru răsăritean românesc. Chiar şi denumirea de „creştini după Evanghelie” este primită tot de la autorităţi, pentru că noi ne-am numit doar „creştini”.

Dar încadrarea la protestantismul clasic, magisterial, ar fi corectă? Un prim argument care ne diferenţiază de protestanţii istorici este botezul. Dacă primii practică pedobaptismul (botezul pruncilor), noi practicăm botezul credinţei bazat pe naşterea din nou. Un alt argument ar fi slujbele oficiale ale bisericii. Dacă primii au slujbe liturgice, să le numim aşa, Adunările noastre au un program deschis de fiecare dată. Apoi rolul femeii în biserică este diferit. La primii femeia poate accede la poziţii de conducere în biserică (diaconiţă, păstoriţă, episcopiţă), în timp ce la noi lucrul acesta este absolut nepermis. Şi Cina Domnului poate fi o diferenţă. Protestanţii susţin cosubstanţierea, în timp ce noi credem că Masa Domnului este o aducere aminte a jertfei Domnului Isus pentru noi. Iată aşadar câteva argumente care ne despart de protestanţi. Mai poate fi adăugat şi argumentul istoric. Dacă primii au apărut şi s-au dezvoltat în sec XV-XVI, creştinii după Evanghelie au apărut în sec. XIX. Când au apărut Adunările frăţeşti primii erau deja foarte bine cristalizaţi ca şi biserici. Cu toate acestea, în vest protestantismul înglobează toate mişcările creştine separate de bisericile istorice, deci şi mişcarea frăţească (creştinii după Evanghelie).

Dar sunt creştinii după Evanghelie neoprotestanţi? Am văzut că în scriptele autorităţilor aşa sunt încadraţi. Li s-a dat numele acesta pentru a-i diferenţia de protestanţii istorici. Şi repet, argumentul este unul temporal, bazat pe anii când a apărut fiecare cult în parte, şi nu unul doctrinar. Aşadar, împărţirea aceasta în protestanţi şi neoprotestanţi este specific românească. Creştinii după Evanghelie susţin principiile Reformei (cele cinci sola…), dar am putea spune că au adus o nouă dimensiune acesteia: prin botezul credinţei, pluralitatea presbiterilor în conducerea Adunărilor, practicarea Cinei nu ca act sacramental, ci în fiecare duminică ca aducere aminte, ş.a. Dacă luăm în calcul argumentele istorice şi doctrinare, şi dacă trecem cu vederea particularităţile româneşti, putem încadra creştinii după Evanghelie la marea masă a protestantismului. Dar, repet, trebuie să ţinem seama şi de specificul ţării noastre.

Cu toate acestea, spuneam că ne declarăm evanghelici. Creştinii după Evanghelie au ca normă de convieţuire Biblia, susţin justificarea prin credinţă, se întâlnesc în Adunările locale în unitate şi caută să împlinească voia lui Dumnezeu zilnic în viaţa lor. Termenul de credincioşi evanghelici este mai pregnant în România în special după 1990, să spunem odată cu înfiinţarea Alianţei Evanghelice (paradoxal, în 1950, statul comunist i-a inclus pe creştinii după Evanghelie în Federaţia Cultelor Evanghelice, şi nu a cultelor neoprotestante).

Iar la întrebarea de început, dacă creştinii după Evanghelie sunt protestanţi sau neoprotestanţi, răspunsul este că sunt…evanghelici. Putem afirma că aşa ne recomandăm, aşa ne cunoaştem şi aşa trăim spre slava Domnului!

Reclame
Categorii: Articole | 7 comentarii

Navigare în articol

7 gânduri despre „Protestanţi sau neoprotestanţi? Cine sunt creştinii după Evanghelie

  1. C

    Crestinii dupa evanghelie pleaca din trunchiul comun „Plymouth Brethren” care a fost o miscare de reforma din biserica anglicana. E adevarat ca prin divizarea in Open si Exclusive au aparut diferente majore, dar au existat principii si invataturi pe care credinciosii s-au strans la inceput, iar acestea au fost si sunt net diferite de cele protestante.

    Au fost subliniate anumite puncte de invatatura ale crestinilor dupa evanghelie. As fi sincer interesat de un articol, o analiza a diferentelor dintre baptisti si crestini dupa evanghelie, din punctul vostru de vedere. Adica in afara de pluralitatea prezbiterilor in loc de un singur pastor, mai este vreo diferenta majora?

    Apreciază

  2. Pace.Am fost pana la 42 ani ortodoxa.Domnul a avut mila de sufletul meu si m-a scos din intuneric la lumina.Sunt nascuta din nou intr-o Biserica Evanghelica si voi ramane in aceasta Biserica pana voi pleca la Domnul.Am vizitat si frecventat si alte Biserici( am plecat in Italia si negasind o Biserica a crestinilor dupa Evanghelie,am ascultat Cuvantul unde era adunare mai aproape). Dar Biserica mea este si va ramane cea dupa Evanghelie.Asta si pentruca dintr-un vis de acum multi ani,am inteles ca aceasta este si indreptarea Divina.Sa ne ajute Domnul sa Il urmam asa cum ne-a lasat scris.

    Apreciază

  3. Fiecare este liber sa mearga acolo unde ii dicteaza inima si unde se simte mai aproape de o comunitate crestina. Eu merg acolo unde ma simt bine si unde pot sa meditez, sa ma relaxez, sa imi linistesc sufletul. Denumirea protestantismului își are originea în acțiunea de frondă a unei facțiuni a Adunării Generale din Imperiul Germano-Roman. În anul 1529 Dieta de la Speyer a adoptat o serie de măsuri care discriminau adepții reformei lui Luther, în sensul că dispunea ca statele care au adoptat hotărârile de la Worms, să aibă dreptul de a-și menține confesiunea reformată, în timp ce statele ce nu adoptaseră aceste hotărâri până la 1529, să fie obligate să renunțe la orice formă de înnoire a religiei și să păstreze vechea liturghie catolică. Împotriva acestei hotărâri, Principele Elector Saxon, împreună cu alți cinci principi germani și delegațiile a 14 orașe imperiale au protestat solemn, solicitând convocarea unui Sinod Universal sau German care să dezbată cauza lor în fața unui judecător neutru. Actul solemn, adresat Împăratului, purta numele de „Protestatio”.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: