Arhive lunare: noiembrie 2015

Receptarea „Bibliei Cornilescu” în Adunările Creştine după Evanghelie

 

Au trecut peste 90 ani de la Biblia tradusă de Dumitru Cornilescu (ediţia 1924) şi publicată de Societatea Biblică Britanică (SBB). Se spune că este cea mai răspândită Biblie în limba română, deşi ducem lipsă de statistici concrete în acest sens. Afirmaţia are totuşi acoperire în mediul evanghelic, cu toate că, pe piaţa editorială evanghelică actuală, există o mulţime de variante revizuite.

Dumitru Cornilescu s-a născut la 4 aprilie 1891 în comuna Slaşoma, judeţul Mehedinţi, şi a trecut în veşnicie în 27 august 1975, la Montreux, Elveţia. Absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti (1916), în anii 1916-1918 traduce Biblia la Stănceşti, Botoşani, fiind susţinut şi sprijinit de prinţesa Raluca Callimachi. În urma traducerii ajunge la înţelegerea mântuirii prin credinţă, experimentează întoarcerea la Dumnezeu şi începe să aducă şi pe alţii la credinţă. Unul din aceştia a fost şi Teodor Popescu, cu care a înfiinţat apoi gruparea Creştinii după Scriptură, numiţi ulterior creştini după Evanghelie ramura II (1939-1990) şi Biserica Evanghelică Română (1990-prezent). Avea o admiraţie recunoscută pentru John Nelson Darby, despre care spunea „Ce este Iorga în istorie, este Darby în Evanghelie”[1].

S-a remarcat ca un traducător iscusit. Opera monumentală a acestuia a fost şi rămâne traducerea într-o limbă accesibilă poporului român, de atunci şi de acum, a Sfintei Scripturi. Apariţia acestei Biblii a avut un impact deosebit în epocă, atât în mediul majoritar ortodox cât şi în cel evanghelic, la acea vreme în curs de reaşezare postbelică.

Biserica Ortodoxă iniţial au acceptat ideea unei traduceri noi, apoi au susţinut proiectul, la urmă au declarat-o traducere protestantă şi au luptat vehement împotriva ei, realitate existentă şi astăzi. Se fac eforturi considerabile de respingere a acestei traduceri.

În mediul evanghelic baptist şi adventist, cel penticostal fiind abia în faşă, receptarea nu a fost departe de poziţia majoritară. Prin vocea celor doi preşedinţi, Constantin Adorian (1882-1954, preşedintele Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste) şi Petre P. Paulini (1882-1953, preşedintele Uniunii Bisericilor Adventiste de Ziua a Şaptea), aceştia s-au raliat unui curent al epocii. Ataşamentul lor, bazat mai mult pe obişnuinţă şi familiaritate, faţă de Biblia de la Iaşi (1874) şi varianta Nitzulescu i-a făcut să nu înţeleagă rostul alteia noi, şi iniţial s-o renege.

Constantin Adorian afirma: „Noi baptiştii nu acceptăm traducerea lui Cornilescu”[2]. Petre P. Paulini, conform lui James Wiles (1877-1950, secretar al SBB), s-a exprimat chiar mai vehement împotriva acestei versiuni, numindu-l pe Cornilescu „un duşman periculos” din cauza „scrierilor sale împotriva adventismului şi a traducerii sale exacte a Bibliei”, fapt pentru care era în stare să străbată „mări şi ţări pentru a o discredita [Biblia, n.a.]”[3].

În acest peisaj contrastant, pionierii Adunărilor Frăţeşti din România, Edmund H. Broadbent (1861-1945) şi Francis Berney (1869-1939), au avut o cu totul altă poziţie. Aceştia nu numai că acceptă traducerea, deşi sunt străini, dar vor întreprinde şi eforturi financiare pentru tipărirea şi distribuirea ei.

Într-o scrisoare din 6 august 1921, pe care Broadbent (guvernator onorific al SBB) i-o adresează lui Robert Kilgour (1867-1942, coordonatorul departamentului editorial al SBB) se exprimă laudativ şi elogios la adresa noii versiuni a Bibliei, evidenţiind avantajul că „oamenii o înţeleg” şi „limba folosită îi atrage”. Merge până acolo încât plasează traducerea lui Cornilescu ca etalon: „Nu există nicio altă traducere care ar putea să-i ia locul”. În cuprinsul scrisorii prezintă şi unele dezavantaje, cum ar fi faptul că este „prea liberă pe alocuri” sau parafrazarea cuvântului „dreptate”. Pe Cornilescu îl descrie ca „un om cât se poate de rezonabil, care nu este înclinat să se războiască pentru versiunea sa”. În lumina acestor situaţii, sugestia lui Broadbent către SBB era „să adopte traducerea Cornilescu şi să meargă mai departe cu ea, cât de repede, fiindcă nu putem spune ce rezultate mari şi benefice ar putea izvorî din faptul că oferim acum o cantitate adecvată de Scripturi pentru a veni în întâmpinarea cererii insistente care există”[4].

Se vor întreprinde şi eforturi financiare pentru tipărirea Bibliei. Un exemplu e faptul că în 1920 Berney îi trimite lui Cornilescu „10.000 de franci şi 90.000 de lei”. O contribuţie masivă, în condiţiile în care celelalte promisiuni (ortodoxe atunci) nu au fost onorate. ‚

Aşadar, mediul adunărilor creştine după Evanghelie a fost propice primirii şi receptării pozitive a traducerii Cornilescu. Implementarea acestei traduceri a fost şi mai pregnantă după fuziunea din septembrie 1939. Acceptând sub cupola creştinilor după Evanghelie adunările creştine după Scriptură (tudoriste), în fapt s-a acceptat şi contribuţia acestora la creştinismul evanghelic românesc, adică şi Biblia în traducerea lui Dumitru Cornilescu. Să nu uităm faptul că Gheorghe Cornilescu, fratele său, şi Teodor Popescu, apropiatul său, făceau parte din aceste adunări.

La sfârşitul anilor ’70 şi începutul anilor ’80 o serie de credincioşi creştini după Evanghelie vor fi arestaţi şi condamnaţi la închisoare pentru introducerea clandestină în ţară a sute de mii de Biblii, tipărite în străinătate. Bineînţeles, varianta distribuită era cea tradusă de Cornilescu.

Astăzi Biblia în varianta Cornilescu este atât de consacrată în mediul creştin după Evanghelie, şi cel evanghelic în general, încât cu greu va putea fi egalată de altă traducere contemporană.

[1] Horia Azimioară, Din viaţa şi lucrarea lui Teodor Popescu, Editura Emmanuel, f.l., 1988, p. 95.

[2] Edi, Este necesară o nouă traducere a Bibliei în limba română?, în „Sabia şi mistria”, Nr. 1, Editura Agape, Făgăraş, 1999, p. 70.

[3] ***, Cornilescu – din culisele publicării celei mai citite traduceri româneşti a Sfintei Scripturi, ediţie îngrijită de Emanuel Conţac, Editura Logos, Cluj-Napoca, 2014, p. 190.

[4] Ibidem, pp. 136-137.

Reclame
Categorii: Articole | Lasă un comentariu

Calea Credinţei (4/2015)

Nr 403 Noiembrie 2015 web_001

Cuprins:

  • Evanghelici în secolul al XXI-lea. Forme şi fond – Virgil Achihai
  • Legalism şi libertinism, între trecut şi astăzi – Pavel Chiriţescu
  • Cariera sau familia? – Nicolae Geantă
  • De la poftă la patimă – Erno Nagy
  • Receptarea Bibliei Cornilescu în Adunările Creştine după Evanghelie – Bogdan Emanuel Răduţ
  • Sinteză teologică a Epistolei către Galateni – Teofil Popescu
  • Biserica din Goicea, Dolj: 100 de ani de istorie şi mărturie – Bogdan Emanuel Răduţ
  • In memoriam: Onucu Alexandru – Virgil Achihai
  • Info • Ştiri
Categorii: Uncategorized | 1 comentariu

Alianţa Evanghelică din România – scurtă retrospectivă a celor 25 de ani de existenţă – Bogdan Emanuel Răduţ

Revista România Evanghelică

Alianţa Evanghelică din România a fost fondată de un grup de 57 de păstori şi lideri de biserici, de la cultele Baptist, Creştin după Evanghelie, Penticostal, Biserica Evanghelică Română, Oastea Domnului şi Biserica Lutherană Bucureşti. Aceştia s-au întâlnit în 13 martie 1990 la Biserica Baptistă „Sfânta Treime” din Bucureşti. Ideea i-a aparţinut pastorului Iosif Ţon, cel care a venit şi cu modelele Alianţelor Evanghelice din SUA şi Anglia, cu care era deja familiarizat.

La prima întâlnire s-a stabilit înfiinţarea Alianţei, Crezul şi Statutul acesteia. A fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti ca personalitate juridică, şi s-a afiliat la Federaţia Mondială Evanghelică şi Federaţia Evanghelică Europeană.

În decursul celor 25 de ani de existenţă au avut loc şapte congrese: Sala Palatului Bucureşti (19-21 octombrie 1990), Sala Palatului Bucureşti (07-09 octombrie 1994), Palatului Copiilor Bucureşti (30-31 octombrie 1998), Biserica Antiohia Bucureşti (25-26 octombrie 2002), Universitatea Emanuel Oradea (22-23 septembrie 2006), Biserica Speranţa…

Vezi articolul original 294 de cuvinte mai mult

Categorii: Uncategorized | Lasă un comentariu

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.