Articole

Biserica Creştină după Evanghelie Nr. 2 Craiova: 25 de ani de existenţă

Calea Credintei_413_mai-iunie-MEDIUM_017

Reclame
Categorii: Articole, Date istorice, Reviste, Uniunea | 1 comentariu

Virgil Achihai – Încotro?

calea-credintei_411_ian-febr-medium_003

Categorii: Articole, Reviste, Uniunea | Lasă un comentariu

Receptarea „Bibliei Cornilescu” în Adunările Creştine după Evanghelie

 

Au trecut peste 90 ani de la Biblia tradusă de Dumitru Cornilescu (ediţia 1924) şi publicată de Societatea Biblică Britanică (SBB). Se spune că este cea mai răspândită Biblie în limba română, deşi ducem lipsă de statistici concrete în acest sens. Afirmaţia are totuşi acoperire în mediul evanghelic, cu toate că, pe piaţa editorială evanghelică actuală, există o mulţime de variante revizuite.

Dumitru Cornilescu s-a născut la 4 aprilie 1891 în comuna Slaşoma, judeţul Mehedinţi, şi a trecut în veşnicie în 27 august 1975, la Montreux, Elveţia. Absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti (1916), în anii 1916-1918 traduce Biblia la Stănceşti, Botoşani, fiind susţinut şi sprijinit de prinţesa Raluca Callimachi. În urma traducerii ajunge la înţelegerea mântuirii prin credinţă, experimentează întoarcerea la Dumnezeu şi începe să aducă şi pe alţii la credinţă. Unul din aceştia a fost şi Teodor Popescu, cu care a înfiinţat apoi gruparea Creştinii după Scriptură, numiţi ulterior creştini după Evanghelie ramura II (1939-1990) şi Biserica Evanghelică Română (1990-prezent). Avea o admiraţie recunoscută pentru John Nelson Darby, despre care spunea „Ce este Iorga în istorie, este Darby în Evanghelie”[1].

S-a remarcat ca un traducător iscusit. Opera monumentală a acestuia a fost şi rămâne traducerea într-o limbă accesibilă poporului român, de atunci şi de acum, a Sfintei Scripturi. Apariţia acestei Biblii a avut un impact deosebit în epocă, atât în mediul majoritar ortodox cât şi în cel evanghelic, la acea vreme în curs de reaşezare postbelică.

Biserica Ortodoxă iniţial au acceptat ideea unei traduceri noi, apoi au susţinut proiectul, la urmă au declarat-o traducere protestantă şi au luptat vehement împotriva ei, realitate existentă şi astăzi. Se fac eforturi considerabile de respingere a acestei traduceri.

În mediul evanghelic baptist şi adventist, cel penticostal fiind abia în faşă, receptarea nu a fost departe de poziţia majoritară. Prin vocea celor doi preşedinţi, Constantin Adorian (1882-1954, preşedintele Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste) şi Petre P. Paulini (1882-1953, preşedintele Uniunii Bisericilor Adventiste de Ziua a Şaptea), aceştia s-au raliat unui curent al epocii. Ataşamentul lor, bazat mai mult pe obişnuinţă şi familiaritate, faţă de Biblia de la Iaşi (1874) şi varianta Nitzulescu i-a făcut să nu înţeleagă rostul alteia noi, şi iniţial s-o renege.

Constantin Adorian afirma: „Noi baptiştii nu acceptăm traducerea lui Cornilescu”[2]. Petre P. Paulini, conform lui James Wiles (1877-1950, secretar al SBB), s-a exprimat chiar mai vehement împotriva acestei versiuni, numindu-l pe Cornilescu „un duşman periculos” din cauza „scrierilor sale împotriva adventismului şi a traducerii sale exacte a Bibliei”, fapt pentru care era în stare să străbată „mări şi ţări pentru a o discredita [Biblia, n.a.]”[3].

În acest peisaj contrastant, pionierii Adunărilor Frăţeşti din România, Edmund H. Broadbent (1861-1945) şi Francis Berney (1869-1939), au avut o cu totul altă poziţie. Aceştia nu numai că acceptă traducerea, deşi sunt străini, dar vor întreprinde şi eforturi financiare pentru tipărirea şi distribuirea ei.

Într-o scrisoare din 6 august 1921, pe care Broadbent (guvernator onorific al SBB) i-o adresează lui Robert Kilgour (1867-1942, coordonatorul departamentului editorial al SBB) se exprimă laudativ şi elogios la adresa noii versiuni a Bibliei, evidenţiind avantajul că „oamenii o înţeleg” şi „limba folosită îi atrage”. Merge până acolo încât plasează traducerea lui Cornilescu ca etalon: „Nu există nicio altă traducere care ar putea să-i ia locul”. În cuprinsul scrisorii prezintă şi unele dezavantaje, cum ar fi faptul că este „prea liberă pe alocuri” sau parafrazarea cuvântului „dreptate”. Pe Cornilescu îl descrie ca „un om cât se poate de rezonabil, care nu este înclinat să se războiască pentru versiunea sa”. În lumina acestor situaţii, sugestia lui Broadbent către SBB era „să adopte traducerea Cornilescu şi să meargă mai departe cu ea, cât de repede, fiindcă nu putem spune ce rezultate mari şi benefice ar putea izvorî din faptul că oferim acum o cantitate adecvată de Scripturi pentru a veni în întâmpinarea cererii insistente care există”[4].

Se vor întreprinde şi eforturi financiare pentru tipărirea Bibliei. Un exemplu e faptul că în 1920 Berney îi trimite lui Cornilescu „10.000 de franci şi 90.000 de lei”. O contribuţie masivă, în condiţiile în care celelalte promisiuni (ortodoxe atunci) nu au fost onorate. ‚

Aşadar, mediul adunărilor creştine după Evanghelie a fost propice primirii şi receptării pozitive a traducerii Cornilescu. Implementarea acestei traduceri a fost şi mai pregnantă după fuziunea din septembrie 1939. Acceptând sub cupola creştinilor după Evanghelie adunările creştine după Scriptură (tudoriste), în fapt s-a acceptat şi contribuţia acestora la creştinismul evanghelic românesc, adică şi Biblia în traducerea lui Dumitru Cornilescu. Să nu uităm faptul că Gheorghe Cornilescu, fratele său, şi Teodor Popescu, apropiatul său, făceau parte din aceste adunări.

La sfârşitul anilor ’70 şi începutul anilor ’80 o serie de credincioşi creştini după Evanghelie vor fi arestaţi şi condamnaţi la închisoare pentru introducerea clandestină în ţară a sute de mii de Biblii, tipărite în străinătate. Bineînţeles, varianta distribuită era cea tradusă de Cornilescu.

Astăzi Biblia în varianta Cornilescu este atât de consacrată în mediul creştin după Evanghelie, şi cel evanghelic în general, încât cu greu va putea fi egalată de altă traducere contemporană.

[1] Horia Azimioară, Din viaţa şi lucrarea lui Teodor Popescu, Editura Emmanuel, f.l., 1988, p. 95.

[2] Edi, Este necesară o nouă traducere a Bibliei în limba română?, în „Sabia şi mistria”, Nr. 1, Editura Agape, Făgăraş, 1999, p. 70.

[3] ***, Cornilescu – din culisele publicării celei mai citite traduceri româneşti a Sfintei Scripturi, ediţie îngrijită de Emanuel Conţac, Editura Logos, Cluj-Napoca, 2014, p. 190.

[4] Ibidem, pp. 136-137.

Categorii: Articole | Lasă un comentariu

Portret Dumitru Tiţă

Nr 402 Septembrie 2015 web_012

Categorii: Articole | 1 comentariu

Documente privind Biserica Creştină după Evanghelie

Nr 400 Aprilie 2015 web_009

Categorii: Articole, Cărţi, Uniunea | 1 comentariu

Creştini după Evanghelie mai puţin cunoscuţi: Erich Sauer

Nr 400 Aprilie 2015 web_008

Categorii: Articole | 2 comentarii

Creştini după Evanghelie mai puţin cunoscuţi: Christian Wölfkes

Sursa foto

Când vorbim de creştini după Evanghelie nu putem să nu amintim de Alexandru Panaitescu, Florea Moisescu, Gheorghe Giuvelea, Ioan Severa, Marin Ionescu ş.a. Dar pe lângă aceştia au existat şi fraţi din cadrul Adunărilor Creştine după Evanghelie care au stat în umbră ascultând de Dumnezeu şi făcând voia Lui acolo unde El i-a aşezat, dar având un impact asupra altor persoane. Acele rotiţe mici care pun în mişcare roţile mari. Un astfel de frate a fost Christian Wölfkes, un dulgher german (sas) din Braşov care l-a întors la credinţă pe evreul Richard Wurmbrand.

Evenimentul se întâmpla în 1937 într-un cătun din România. Despre Wölfkes aflăm că “fusese convertit la creştinism în timpul unei campanii de înviorare spirituală a Bisericii Luterane din România, condusă de pastorul Scherg. Mai târziu s-a alăturat unui grup de credincioşi care se numeau Creştini după Evanghelie.”[1] Cel care l-a adus la credinţă se numea Pitter şi era rotar. Spirit misionar, ajuns la o etate înaintată, Wölfkes era conştient de faptul că un creştin trebuie să fie lumină în lume.

Datorită faptului că într-o noapte, pe când era grav bolnav, un credincios evreu a vegheat lângă patul lui avea pe inimă aducerea evreilor la Domnul Cristos. Din pricina vârstei înaintate şi-a bolii nu putea să meargă în căutarea lor, aşa că se ruga zilnic Domnului să-i trimită pe cineva din poporul evreu la el. Când Richard Wurmbrand a ajuns în primavara lui 1937 în satul acela, pentru a se reface fiind bolnav şi slăbit, a fost ajutat de Wölfkes. Acesta i-a dat o Biblie şi i-a vorbit despre Domnul Isus Cristos ca împlinire a tuturor profeţiilor mesianice încât evreul Wurmbrand a devenit creştin, urmându-L pe Domnul. Chiar dacă i-a vorbit puţin acesta a fost marcat de atitudinea lui şi de credinţa pe care o avea.

Rugăciunile sale au fost ascultate şi-n acel an l-a adus la Domnul pe Richard Wurmbrand, un evreu ateu. După aceea i-a făcut cunoştinţă şi cu alţi evrei creştini pe care îi cunoştea. Chiar dacă Wölfkes a plecat în veşnicie în timpul războiului, Wurmbrand a continuat lucrarea printre evrei până acolo că în Bucureşti a luat fiinţă o Biserică de creştini evrei. Se poate considera un rod al rugăciunilor fratelui Wölfkes. Rămâne pentru noi un exemplu de dedicare dincolo de vârsta, boala şi sărăcia acelor ani.

[1] Richard Wurmbrand, Cristos pe uliţa evreiască, Editura Stephanus, Bucureşti, 1994, p.17

Categorii: Articole | Lasă un comentariu

Comunitatea creştinilor după Evanghelie din Oltenia şi Craiova

***, Oltenia. Studii. Documente. Cercetări, Seria a IV-a, Nr. 2, 2014, 382 pag.

În paginile ei puteţi citi studiul: Comunitatea creştinilor după Evanghelie: 100 ani în Oltenia şi 90 ani în Craiova, de Bogdan Emanuel Răduţ.

Volumul poate fi citit sau descărcat de aici.

Categorii: Articole | 2 comentarii

Creştinii după Evanghelie şi Departamentul Cultelor

***, Oltenia. Studii. Documente. Cercetări, Seria a IV-a, nr.1, 2013, 336 pag.

A apărut o serie nouă din revista Oltenia a Direcţiei Judeţene Dolj a Arhivelor Naţionale. Seriile precedente au fost: 1923, 1940-1945 şi 1997-2012. Volumul, ca şi precedentele, este dedicat cercetărilor privind istoria Olteniei.
În paginile ei puteţi citi studiul:

Bogdan Emanuel Răduţ, Creştinii după Evanghelie şi Departamentul Cultelor: din culisele unui proces public la Craiova, pp.124-131.

Revista poate fi citită integral aici.
Categorii: Articole | 2 comentarii

Un secol de istorie a creştinilor după Evanghelie în Oltenia (3)

Mişcarea creştinilor după Evanghelie apărută în al doilea deceniu al secolului XX în Goicea Mare, întinzându-se apoi pe cuprinsul judeţului Dolj, după ce pătrunde în oraşul Craiova ajunge şi pe meleagurile judeţelor vecine: Gorj, Mehedinţi şi Olt.

Datele strânse şi scrise de fraţii Gheorghe Oprea-Teodorescu şi Marin Ionescu în Istoricul Adunărilor Creştine după Evanghelie din România (1899-1945) nu cuprind şi informaţii despre lucrarea din aceste judeţe. De aceea erau necesare, în completarea articolelor anterioare, şi aceste date, acoperind astfel regiunea istorică Oltenia.

Începutul creştinilor după Evanghelie în judeţul Gorj se leagă de numele lui Ilie I. Bănete, fost primar al comunei Negomir, care în timpul primului război mondial a fost prizonier de război la Siegen în Germania. În drumul său spre această localitate, pe 14 februarie 1918 primeşte în comuna Dranova (Macedonia) cele patru Evanghelii prin care Dumnezeu îi vorbeşte (foto). Aceste Evanghelii sunt în limba română, dialectul aromân, tipărite în 1917 la Budapesta. În Siegen lucra în zona minieră la contabilizarea funicularelor cu cărbune, fiind încartiruit la o familie de nemţi.

Întors din prizonierat la Negomir, începe să studieze cele patru Evanghelii împreună cu Ion Voinescu şi Gheorghe Andronie. Astfel, în 1927, apare prima adunare creştină după Evanghelie din judeţul Gorj, în comuna Negomir. Erau vremuri în care opoziţia Bisericii Ortodoxe era intensă, dar Domnul a făcut ca lucrarea să propăşească. Adunarea din Negomir era frecventată şi de localnici din comunele Drăgoteşti şi Slivileşti, precum şi de credincioşi din Câmpulung-Muscel, Piteşti, Teleorman sau Bucureşti, cum ar fi familia Bunoiu.

În aceeaşi perioadă, vor apărea şi adunări creştine după Scriptură, sau tudoriste. Fostul preot ortodox Grigore Aninoiu în vremea Seminarului a intrat în contact cu Teodor Popescu şi Dumitru Cornilescu, de unde, venind preot în satul Raşova, a început să vestească Evanghelia în Biserica Ortodoxă unde slujea. Fiind excomunicat de Biserică pentru că nu mai ţinea de rânduielile ortodoxe, acesta înfiinţează o adunare în casa sa din comuna Băleşti, în a doua jumătate a anilor ’20. Apoi prin întoarcerea la Dumnezeu a lui Gheorghe Munteanu la Ploieşti şi venirea acestuia la Alimpeşti, după cel de-al doilea război mondial, se deschide o nouă adunare. Odată cu fuziunea din septembrie 1939 se vor numi Adunări Creştine după Evanghelie de ramura II.

În perioada Antonescu, după 1942, ca urmare a interzicerii Asociaţiei Creştinilor după Evanghelie, a închiderii adunărilor şi confiscarea bunurilor acestora, adunarea din Negomir a fost desfiinţată şi în regimul comunist comuna a fost acoperită cu steril de la mina din Rovinari. Dar lucrarea nu a încetat, astăzi existând în satul Artanu, comuna Negomir, o adunare în casa lui Constantin Motoi.

În 1944 se deschide o nouă adunare în comuna Budieni, în casa lui Grigore Stamatoiu, nepot al fostului econom al Mănăstirii Lainici, Constantin Stamatoiu. Din numărul lor făceau parte Ion Stamatoiu, primarul comunei, şi Dumitru Blidea, fost cântăreţ în Biserica Ortodoxă, precum şi mai mulţi credincioşi proveniţi din Oastea Domnului. Adunarea va fi însă desfiinţată de regimul comunist.

După cel de-al doilea război mondial, apare un grup de credincioşi de ramura II în Târgu Jiu, în casa familiei Albulescu împreună cu familia Pirtea şi un frate orb Camischi.

Începând cu anul 1950 se va înfiinţa şi o adunare de ramura I, care din 1990 are propria clădire situată pe str. Unirii nr.123. Aici veneau familiile Armăşoiu, Ciucur, Cîndea, Ştef. De înfiinţarea acestei adunări se leagă şi numele fraţilor Dumitru Tiţă şi Ştefan (Nică) Vizitiu de la adunarea din Craiova.

În 1990, odată cu separarea celor două ramuri adunările din Băleşti şi Alimpeşti vor rămâne independente, nefiind afiliate vreunui cult.

Până în 1995, toate adunările din Gorj vor fi cuprinse în comunitatea zonală Dolj. Începând cu acel an, adunările din Târgu Jiu, Târgu Cărbuneşti, Ţicleni, Prigoria, Bucşana, Şitoaia şi Seciurile vor trece la comunitatea zonală Sibiu-Argeş. La zonalul Dolj vor mai rămâne adunările din satele Artanu, Trestioara, Covrigi şi comuna Mătăsari.

În judeţul Olt, în timpul regimului comunist apar adunări la Pleşoiu, în 1960 în casa sorei Ana M. Bucă, şi Caracal, în 1981 pe str. Carpaţi nr.49. În 1999 se va mai deschide o adunare în satul Pestra, în casa sorei Rodica Alexandru. Toate acestea ţin de zonalul Dolj.

În judeţul Mehedinţi, prin lucrarea lui Grigore Aninoiu se înfiinţează o adunare de ramura II în comuna Voloiac, în casa lui Aurică Cucu. De ramura I s-au înfiinţat adunări în satul Izvorul Frumos, din 1974, şi oraşul Baia de Aramă, cea din urmă trecând în 1995 la zonalul Sibiu-Argeş, împreună cele din Gorj amintite mai sus.

La încheierea acestui ciclu de trei articole despre creştinii după Evanghelie în Oltenia, zonă vitregită de istorie dar iubită de Dumnezeu, nu putem decât să fim recunoscători Domnului pentru harul Său manifestat şi-n această parte de ţară. Se cuvine, ca Samuel odinioară, să ridicăm şi noi o piatră de aducere aminte, la un secol de istorie, spunând Eben-Ezer, pentru că „până aici Domnul ne-a ajutat” (1 Samuel 7:12)

Categorii: Articole | Lasă un comentariu

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.